Asociația pentru Susținerea Pacienților Neoplazici (ASPN) este o organizație non-guvernamentală, a cărei misiune este de a promova și susține orice tip de activitate menită să sprijine persoanele bolnave de cancer, luptând în același timp pentru dezvoltarea serviciilor medicale oncologice necesare în diagnosticarea și tratarea pacienților. Fiind o asociație non-profit, obiectivul principal este reprezentat în general de strângerea de fonduri pentru dezvoltarea serviciilor medicale oncologice necesare în diagnosticarea și tratarea pacienților bolnavi de cancer.
Asociația pentru Susținerea Pacienților Neoplazici (ASPN) este o organizație din România ce contribuie activ la avansarea cunoașterii din domeniul aferent, prin activități de cercetare, educație și instruire continuă a medicilor, dar și de informare a pacienților cu privire la tipurile de cancer vizate și tratamentul acestora.
Având la bază o abordare integrativă și pluri-disciplinară, ASPN reunește medici primari, medici specialiști și medici rezidenți din domenii precum: oncologie, chirurgie generală, gastroenterologie, medicină internă, radiologie și imagistică medicală, anestezie și terapie intensivă, anatomie patologică, psihologie, nutriție.
Mulțumim tuturor celor care aleg să sprijine Asociația pentru Susținerea Pacienților Neoplazici. Suntem onorați să vă avem alături în lupta pentru viață!
Vă invităm să sprijiniți persoanele diagnosticate cu cancer prin următoarele metode de donație: direcționarea celor 3.5% din impozitul pe venitul salarial anual, direcționarea celor 3.5% din impozitul pe veniturile din chirii, drepturi de proprietate intelectuală sau activitați agricole, sponsorizare directă în contul asociației (XXXXXXXXXXXXXXXX) sau dacă sunteți persoana juridică prin direcționarea celor 20% din impozitul pe profitul anual sau trimestrial al firmei.
3,5% DIN IMPOZITUL PE VENITUL ANULUI 2020 - FORMULARUL 230 (descarca formular)
Redirecționând cei 3.5% din impozitul pe venitul anului 2020, puteți participa alături de noi la dezvoltarea serviciilor medicale oncologice pentru persoanele care necesită tratament și îngrijire de specialitate.
1.Descărcați Formularul 230 apăsând butonul de mai sus;
2.Completați-l cu datele dumneavoastră personale și semnați-l;
3.Contactați-ne să venim după formulare sau puteți depune formularele la sediul Asociației: Str. Donath, nr.140, bl Corp A, ap.2, Cluj Napoca, urmând să le depunem noi la Administrația Financiară până la data de 15 Mai 2022.
PERSOANE JURIDICE - REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT
Dacă ești o companie sau firmă care are profit pe anul care tocmai s-a încheiat, legea sponsorizării și codul fiscal iți permite să direcționezi 20% din impozitul pe profit datorat statului către Asociația pentru Susținerea Pacienților Neoplazici.
Sponsorizarea se poate realiza și trimestrial și se deduce din impozitul pe profit al acestuia, dacă plata sumei sponsorizate se realizează pe parcursul respectivului trimestru.
Pentru acest tip de sponsorizare vă rugăm să ne contactați prin email: contact@ciolteanmedicalcenter.ro pentru a vă trimite contractul de sponsorizare. Il completezi cu datele firmei și-l trimiti pe adresa contact@ciolteanmedicalcenter.ro. Noi îl returnăm semnat și ștampilat în 2 exemplare prin curier la adresa indicată în contract.
Dacă ești o companie sau firmă care are profit, poți efectua sponsorizare trimestrial sau anual la ONG-uri. Legea sponsorizării nr. 32/1994 cu modificările și completările ulterioare și Codul fiscal modificat și actualizat iți permite să direcționezi 20% din impozitul pe profit datorat bugetului de stat către Asociația pentru Susținerea Pacienților Neoplazici.
Conform Art. 31 (4), Titlul II, din Codul Fiscal, Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor legii privind sponsorizarea şi legii bibliotecilor, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt în limita a 0,5% din cifra de afaceri;
b) nu depăşesc mai mult de 20%, din impozitul pe profit datorat.
CUM SE CALCULEAZA CEI 20%?
Cifra de afaceri=100.000 lei
Cheltuieli=80.000 lei
Profit impozabil=20.000 lei
Impozit aferent acestui profit (16%)=3.200 lei
0,5% din cifra de afaceri=500 lei
20% din impozitul pe profit=640 lei
Așadar se poate sponsoriza cu până la 500 lei astfel încât valoarea integrală a sponsorizării să fie dedusă din impozitul pe profit de plată. Astfel impozitul pe profit de plată va fi de 2.700 lei în loc de 3.200 lei.
Adresa: Cluj Napoca, Str. Donath, nr.140
Contact: Președinte: Dr. Cioltean Cristian- 0742066743
Pagină web realizată în programul pentru creare site-uri, WebWave.
Programare prin telefon: 0261-767187
Programare on-line: contact@ciolteanmedicalcenter.ro